Insula Ada Kaleh, odată un loc strategic în mijlocul Dunării, disputat de imperii și cunoscută ca „Gibraltarul” de la Porțile de Fier, a dispărut în anii ’60, odată cu inundarea ei de noul lac de acumulare al hidrocentralei Porțile de Fier. Povestea ei a continuat să ridice controverse și să îi fascineze pe români, mai ales în această vară, când Dunărea a scăzut la cote rar întâlnite, scoțând la lumină bancuri de nisip, stânci, insule, vestigii necunoscute și alte urme ale vechiului fluviu.
Un loc istoric acoperit de apă
Ada Kaleh, fosta insulă aflată în apropiere de Orșova și de primejdioasa trecătoare de la Porțile de Fier, se află acum pe fundul lacului de acumulare de aproape șase decenii. Deși debitul Dunării s-a apropiat în această perioadă de minimul istoric, locul vechii cetăți dunărene rămâne la zeci de metri sub ape. Insula, lungă de aproape 1.800 de metri și lată de 400–500 de metri, a rămas „vizibilă” doar pe hărțile regiunii de dinaintea anilor ’60, în imaginile de epocă și în mărturiile păstrate de-a lungul timpului.
O insulă creată de natură și rămasă în istorie
Ada Kaleh se formase în zona Orșovei, în amonte de pragurile stâncoase ale Porților de Fier, care făceau navigația pe Dunăre extrem de dificilă. Insula se formase din pietrișul și nisipul aduse în timp de Cerna și fixate de vegetația bogată. În jurul ei apăreau mici ostroave care, în verile secetoase, ajungeau uneori să se unească cu uscatul. Sfârșitul insulei, locuită de câteva sute de familii de turci, a venit la sfârșitul anilor ’60, odată cu amenajarea hidroenergetică de la Porțile de Fier.
„Insula Ada Kaleh şi-a consumat, în octombrie, zilele ultimei toamne, răsfrângând în lumina blândă a anotimpului, spre încântarea turiştilor veniţi s-o salute în semn de rămas bun, toată nostalgia coloristică a vechilor ei edificii, din care unele vor deveni piese de muzeu atunci când marele lac de acumulare va scufunda insula pentru totdeauna sub oglinda apelor sale”, informa revista Flacăra, în 1966.
Porțile de Fier: un proiect care a schimbat peisajul Dunării
Din anii ’60, Porțile de Fier I, cel mai amplu proiect hidroenergetic și de navigație realizat în România în secolul XX, a schimbat radical peisajul Dunării pe mai mult de 100 de kilometri. Lucrările au început în 1964, iar sistemul, cu baraj, hidrocentrală, ecluze și un lac de acumulare lung de circa 130 de kilometri, a fost inaugurat în mai 1972. În amonte de barajul de la Gura Văii, nivelul Dunării a crescut cu peste 30 de metri. Au fost inundate vechi localități de pe malurile fluviului, pragurile de stâncă ce făceau navigația extrem de dificilă la Porțile de Fier, dar și mai multe insule.
Mii de oameni din localitățile dunărene au fost strămutați odată cu amenajarea lacului de acumulare. Peste 5.000 s-au mutat în noua Orșova, construită între 1966 și 1971, la circa trei kilometri de vechiul oraș înghițit de Dunăre. Alți localnici s-au stabilit în noile cartiere construite atunci în Drobeta-Turnu Severin, în coloniile din jurul șantierului de la Gura Văii și în satele reconstruite mai sus, pe versanți. Locuitorii din Ada Kaleh au fost strămutați în Orșova, Drobeta-Turnu Severin, București și Constanța, iar unii au plecat în Turcia. Casele rămase pe insulă au fost demolate, iar unele au fost aruncate în aer în timpul filmărilor pentru producția militară „Asaltul”.
„Totul s-a născut dintr-o idee: ce ar fi, şi-a pus întrebarea regizorul, dacă demolările care se fac la vechea Orşovă şi la insula Ada Kaleh, în cadrul şantierului hidrocentralei de pe Dunăre, le-am folosi în vederea filmării unor acţiuni de luptă în localitate? Şi când au sosit şi trupele, cu maşini de luptă, cu armament şi materiale, a început „asaltul” localităţii şi totodată asaltul unor cote încă necucerite de studioul militar: filmări pe viu, de deasupra sau dedesubtul unor clădiri incendiate în mod real, aruncate în aer, lovite de proiectile reale, filmări de lângă şi chiar de sub ziduri prăbuşindu-se, în subsoluri năpădite de foc şi fum, pe acoperişuri cutremurate de suflul exploziilor”, informa ziarul *Apărarea Patriei*, în 1969, la apariția filmului „Asaltul”.
Până la începutul anilor ’70, Ada Kaleh a dispărut sub apele Dunării. O parte din zidurile cetății și mormântul lui Miskin Baba, derviș venerat ca sfânt de comunitatea musulmană a insulei, au fost mutate pe Șimian, unde urma să fie recreat „noul Ada Kaleh”.
Cosmin L.
