Centrul istoric al Sighișoarei, un oraș cu 24.000 de locuitori din județul Mureș, este cel mai adesea aglomerat de turiști, mulți dintre ei străini, orașul cu origini medievale fiind una dintre cele mai populare destinații pentru cei care călătoresc în România din afara țării. Oaspeții săi găsesc aici o așezare animată și colorată, cu o arhitectură care a rezistat îndelungatei treceri a timpului. Sighișoara nu este doar o destinație pentru cei care doresc să admire frumusețea arhitecturală a României, ci și un loc plin de mister și istorie, cu legende și povești care au traversat secole.
Turnul cu Ceas: simbolul istoriei Sighișoarei
Reperul istoric al cetății medievale a Sighișoarei este Turnul cu Ceas, construit în secolul al XIV-lea pentru a proteja poarta principală a orașului. Monumentul are o înălțime de peste 60 de metri, acoperișul fiind mai înalt decât turnul propriu-zis, iar în vârful său, deasupra bilei aurite, se află un cocoș cu rol de giruetă. Turnul este considerat una dintre cele mai importante și emblematică construcții din oraș, fiind și unul dintre cele mai vizitate de turiști. De-a lungul timpului, Turnul cu Ceas a devenit simbolul Sighișoarei, reprezentând atât mândria trecutului, cât și o legătură cu epoca medievală. Multe fotografii și documente istorice au fost făcute aici, iar unele dintre ele pot fi găsite în arhivă, în special în studii și publicații dedicate istoriei orașului.
Subteranele, legende și trecutul nevăzut al Sighișoarei
Vechea cetate, care ocupă dealul Sighișoarei, cu clădiri înghesuite și străduțe înguste, cu rămășițe ale turnurilor și zidurilor vechi de secole, este dominată de Biserica din Deal, unul dintre cele mai importante monumente ale orașului, ridicat în urmă cu peste șase secole. Dincolo de turnurile, zidurile și casele sale pitorești, Sighișoara păstrează numeroase enigme. Mărturii vechi vorbesc despre pivnițe legate prin tuneluri, fântâni adânci dispărute, galerii de refugiu și chiar despre urmele unei fortificații mai vechi, ascunse sub zidurile cunoscute astăzi. Alte documente și cercetări redau povestea vechii așezări săsești, cu origini adesea disputate de istorici.
În secolul al XII-lea, câteva ținuturi din Transilvania, cuprinsă atunci în Regatul Ungariei, au fost populate de grupuri de coloniști proveniți din ținuturile germanice de pe Rin, numiți saxoni sau sași. „Data exactă a sosirii coloniştilor germani în Transilvania este necunoscută, dar se pare că au ajuns între 1141 şi 1161. Este aproape sigur că nu au venit cu toţii deodată. Cruciadele, care în acea epocă ocupau fiecare minte, ar fi putut cauza faptul că aceste imigraţii au trecut aproape neobservate. Numele de saşi (saxoni), aşa cum îşi spun ei, a fost folosit mult mai târziu ca denumire generală şi este mai mult decât probabil, din diferenţele de limbaj, obiceiuri şi comportament, că diferite colonii au ajuns aici din diferite părți ale locurilor lor de baştină”, îi descria scriitoarea britanică Emily Gerard (1849–1905), care a trăit mai mulți ani în Transilvania.
În secolele următoare, sașii au ridicat numeroase așezări fortificate. Cele mai cunoscute dintre acestea au fost scaunele săsești, unități administrative și judiciare din Transilvania medievală, care cuprindeau orașe și sate locuite în mare parte de coloniștii germani. Sighișoara, unul dintre fostele scaune săsești, are o istorie bogată legată de moștenirea sașilor transilvăneni, chiar dacă, în ultima parte a secolului XX, și-a asociat tot mai mult imaginea turistică și cu legenda lui Dracula. Unii istorici au arătat că Sighișoara ar fi fost locul în care s-ar fi născut voievodul muntean Vlad Țepeș, însă această ipoteză nu este confirmată de documentele vremii.
Spre deosebire de alte orașe transilvănene, ridicate peste ruinele unor așezări antice importante, Sighișoara a fost întemeiată de coloniștii sași într-o zonă aleasă din motive mai practice, care oferea avantaje naturale și strategice. Dealurile pe care a fost ridicată cetatea Sighișoarei erau acoperite în mare parte de păduri, iar văile erau mlăștinoase. În apropierea localității au fost descoperite urme ale unor fortificații dacice și romane, precum și ale unui drum militar roman care ar fi trecut spre valea Șaeșului, însă locul pe care avea să fie întemeiată cetatea nu pare să fi găzduit o așezare romană importantă.
„Coloniștii germani, ghidați de cel mai sigur instinct strategic și, fără îndoială, tocmai de acesta au pus piatra de temelie a orașului chiar acolo unde valea râului este, pe mari întinderi, cel mai puternic îngustată și pe un promontoriu care, spre deosebire de celelalte înălțimi din jur, ca Burgstadel, Steinleite sau Kreuzberg, nu se unește lin și continuu cu culmea principală, ci este despărțit de aceasta printr-o șa. Aici, niciun vestigiu al unei culturi mai vechi nu a chemat la o nouă locuire a unui pământ doar părăsit. Securea și plugul coloniștilor au pătruns direct în sălbăticia veche de milenii”, arăta istoricul Friedrich Müller, la mijlocul secolului al XIX-lea.
În studiul „Schițe arheologice din Sighișoara”, publicat în 1857, Müller arăta că nici anul întemeierii orașului nu putea fi stabilit cu certitudine și atrăgea atenția asupra diferenței dintre o așezare fortificată și una complet înconjurată cu ziduri. „A fi înconjurat cu ziduri, expresia trebuie subliniată, pentru a o deosebi de „fortificat”, este ceva ce, în cazul unor orașe transilvănene, s-a petrecut abia la sfârșitul secolului al XIV-lea și în cursul secolului al XV-lea”, scria cercetătorul. La mijlocul secolului al XIX-lea, Friedrich Müller amintea legendele că unele edificii religioase din cetatea Sighișoarei ar fi fost legate între ele prin pasaje subterane.
„Se afirma că mănăstirea se afla în legătură secretă prin pasaje subterane cu un alt complex”, nota Müller în studiul său dedicat Sighișoarei. Aceste legende, deși nu au fost confirmate de cercetări arheologice moderne, au adăugat o notă de mister și fascinație în imaginea orașului. În plus, în anumite documente din secolul al XIX-lea se menționează că există 1/12 Sighișoara Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (30) jpg Foto: Picasa, ceea ce sugerează că există o colecție de 12 fotografii, dintre care una este marcată cu numărul 30, care ar putea oferi mai multe detalii despre viziunile asupra orașului în acea perioadă.
Cosmin L.
