Directorul ARB: Schimbările legislative amenință cu oprirea creditării

Directorul ARB: Schimbările legislative amenință cu oprirea creditării

Florin Dănescu, directorul executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB), avertizează că multiplele inițiative legislative care privesc băncile reprezintă un pericol uriaș pentru sistemul bancar și pentru economie în general. Cel mai grav, spune acesta, este că se dorește efectiv suspendarea dobânzilor, ceea ce ar echivala cu întreruperea activității de creditare. Riscul legislativ este principala barieră în dezvoltarea băncilor și a economiei. Evenimentul neplăcut cu Concurența a fost respins vehement de bănci. Nu v-am obișnuit cu astfel de vehemență, noi, la ARB, iar asta spune ceva. În Parlament există o inițiativă care urmărește suspendarea dobânzilor. Și ANPC a avut o astfel de inițiativă. Dacă inițiativa ANPC ar fi trecut atunci, creditarea trebuia oprită, rambursarea oprită. Cei care nu rambursau deveneau restanțieri. Uneori efectele acestor inițiative ne umesc și pe noi, specialiștii.

Inițiativele legislative periculoase și consecințele lor

Amintind că reprezentanții băncilor au fost nevoiți să meargă de 11 ori în Parlament doar primele 20 de zile din septembrie pentru a încerca să evite modificări legislative cu impact negativ asupra sistemului, Dănescu se oprește mai ales asupra inițiativei generate de amenda record aplicată de Consiliul Concurenței băncilor. Mai exact, este vorba despre proiectul de lege care prevede schimbarea formulei de calcul a dobânzilor și despăgubirea clienților în contextul în care CC a constatat că băncile s-ar fi înțeles asupra stabilirii unui nivel al ROBOR mai mare. Acest proiect, amintește Dănescu, seamănă mult cu încercarea ANPC de a impune o nouă formulă de calcul pentru dobânzi și riscă să ducă la un blocaj total.

Vezi si:  BNR a imprumutat bancilor comerciale 1,8 miliarde euro

Impactul asupra sistemului bancar și economiei românești

Dănescu amintește și că poziția foarte solidă a sistemului bancar din România (unul dintre cele mai lichide și solvabile din Europa) a fost un argument esențial în deciziile agențiilor de rating de a ne menține în categoria recomandată investițiilor, iar inițiativele legislative ostile băncilor pot oricând să aibă un efect invers asupra agențiilor și creditorilor României. Sunt lucruri foarte grave. M-am gândit foarte mult dacă să vorbesc despre asta. În contextul în care agențiile se uită la noi, aceste inițiative creează riscuri noi. Trecem printr-o perioadă în care ar trebui să avem un mesaj comun, solidar. Deocamdată este doar o comunicare ostilă.

În plus, reprezentantul ARB amintește că România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește intermedierea financiară, creșterea nivelului fiind principala provocare a băncilor, iar haosul legislativ nu face decât să afecteze acest demers. Economic, industria bancară este stabilă și rezilientă. Asta ne-a ajutat foarte mult în evaluările agențiilor de rating. Problema potențialului, a întinderii bancarizării, a intermedierii financiare ca procent în PIB rămâne, însă. Avem ultima cifră din Europa. Principalul obiectiv pentru noi este acesta al creșterii bancarizării.

Vezi si:  Raiffeisen Bank raporteaza o crestere de 2% a profitului net in primul semestru

Cosmin L.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *