Adaugă 6pm.ro ca sursă preferată în Google
De-a lungul timpului, oamenii de știință au considerat că omul modern, Homo sapiens, se trage dintr-un singur grup ancestral din Africa, conform modelului cunoscut ca „Out of Africa”. Totuși, un studiu publicat în 2023 în revista Nature sugerează că povestea este mult mai complexă. Conform concluziilor cercetătorilor, primii oameni nu provin dintr-un singur grup izolat, ci dintr-o rețea de populații interconectate, care s-au amestecat timp de sute de mii de ani.
Descoperirea bazată pe genomuri africane
Studiul, condus de cercetători de la Universitatea din California, Davis, s-a baza pe analiza ADN-ului populațiilor africane de azi. O parte esențială a cercetării a fost analiza genomurilor secvențiate recent de la membrii populației Nama din sudul Africii. Această populație, cunoscută pentru diversitatea genetică neobișnuit de mare, a oferit indicii importante despre trecutul îndepărtat al omenirii. Nama are origini străvechi, datează de acum 100.000 până la 140.000 de ani. O parte esențială a studiului s-a sprijinit pe 44 de genomuri secvențiate recent, de la membri de azi ai poporului Nama din sudul Africii.
Cercetătorii au colectat probele de salivă între 2012 și 2015, în satele participanților, în timp ce aceștia își desfășurau activitățile zilnice. Aceste probe, împreună cu modele computerizate, au permis echipă să testeze mai multe teorii despre originile omului. Rezultatele au arătat că dovezile se potrivesc mult mai bine cu modelul existenței mai multor grupuri umane timpurii, care au continuat să se amestece pe o perioadă îndelungată.
Modelul care a explicat cel mai bine datele sugerează că prima despărțire între populațiile primilor oameni a avut loc acum aproximativ 120.000 până la 135.000 de ani. Urmele acestei despărțiri se mai pot detecta și la oamenii de azi. Înainte de această despărțire, două sau mai multe populații de Homo, slab diferențiate, făceau schimb de gene timp de sute de mii de ani. Nici după aceea grupurile nu s-au izolat: oamenii au continuat să se deplaseze între ele și să se împerecheze, iar schimbul de gene a mers mai departe timp de mii de generații.
Un „trunchi” slab structurat și consecințele pentru știință
Cercetătorii au descris acest tablou drept un „trunchi” slab structurat. Rădăcinile oamenilor moderni nu au fost, așadar, o singură populație izolată, ci un ansamblu lax de populații conectate, între care genele au circulat continuu. Potrivit autorilor, acest model de tip rețea ar putea explica diversitatea genetică umană mai bine decât cele mai vechi teorii. Și o face fără să presupună contribuții majore din partea unei populații necunoscute de hominini arhaici din Africa.
„Prezentăm ceva ce nimeni nici măcar nu testase până acum. Este un progres semnificativ pentru știința antropologică”, a spus Brenna Henn, coautorul studiului și profesor de antropologie la Centrul de Genomică al Universității din California, Davis. Coautorul Tim Weaver, profesor de antropologie la UC Davis, a adăugat că rezultatele schimbă modul în care oamenii de știință ar trebui să privească explicațiile de până acum.
Consecințele modelului ajung și la felul în care oamenii de știință interpretează registrul fosil. Potrivit studiului, doar 1–4% din diferențierea genetică dintre populațiile umane de azi poate fi pusă pe seama variației dintre aceste populații ancestrale de bază. Altfel spus, cea mai mare parte a acestor diferențe nu vine din deosebirile dintre grupurile străvechi. Iar pentru că ramurile timpurii ale trunchiului au continuat să se amestece, ele semănau probabil și la înfățișare.
Asta înseamnă, au afirmat autorii, că este puțin probabil ca fosilele cu trăsături fizice foarte diferite, precum Homo naledi, să reprezinte linii genealogice care au contribuit direct la evoluția speciei Homo sapiens. Conform studiului, modelul propus nu necesită contribuții majore din partea homininilor arhaici, ceea ce schimbă înțelegerea tradițională a evoluției umane.
Detalii despre studiu: A weakly structured stem for human origins in Africa, Aaron P. Ragsdale; Timothy D. Weaver; Elizabeth G. Atkinson et al. · Nature, 2023 DOI 10.1038/s41586-023-06055-y. Comunicat Universitatea California din Davis.
B. Zamfir
