Universitatea Craiova a spart gheața în Conference League!

Universitatea Craiova a spart gheața în Conference League!

Universitatea Craiova a obținut prima victorie în grupa Conference League, după ce s-a impus joi, în deplasare, în fața formației Inter D’Escaldes, scor 3-1. Campioana României a început în forță partida din Andorra și a marcat de două ori în primele cinci minute, într-un meci în care gazdele au încercat să revină pe final.

Start fulgerător pentru Universitatea Craiova! Două goluri în primele cinci minute

Oltenii au intrat hotărâți pe teren, în fața unei adversare pe care nici CFR Cluj, nici FCSB nu au reușit să o învingă în deplasare. Echipa pregătită de Filipe Coelho a avut nevoie de numai trei minute pentru a deschide scorul. Carlos Mora a centrat de pe partea dreaptă, iar Al-Hamlawi a trimis mingea în plasă cu o lovitură de cap. Avantajul campioanei României s-a dublat în minutul 5, când Baiaram a fructificat pasa decisivă a lui Bancu. Inter D’Escaldes a încercat să reacționeze, iar Laurențiu Popescu a intervenit la șutul lui Berlanga, în minutul 16.

Craiovenii au continuat să caute golul al treilea, iar Joao Lameira a fost aproape de reușită în minutul 36, cu un șut de la distanță. Universitatea Craiova a început bine și repriza secundă. Screciu a testat vigilența portarului Diaz în minutul 53, însă gazdele au devenit mai periculoase pe măsură ce partida a avansat. Sub privirile selecționerului Statelor Unite, Mauricio Pochettino, prezent în tribune pentru a-și urmări fiul, Pochettino jr, Inter D’Escaldes a încercat să revină în joc.

Vezi si:  Numărul 7 al lui Ronaldo a fost luat de altcineva

Arellano a ratat o ocazie din interiorul careului, în minutul 65, dar a reușit să reducă diferența în minutul 78, după o pasă excelentă a lui „Modric” Molina. Replica oltenilor a venit în minutul 86, când Elisor a înscris pentru 3-1 și a risipit emoțiile din finalul confruntării. Universitatea Craiova a ajuns astfel la patru puncte în grupa Conference League, după primele două etape, iar următorul adversar va fi formația albaneză Egnatia.

Filipe Coelho, mulțumit după prima victorie din Conference League La finalul partidei, antrenorul Universității Craiova, Filipe Coelho, s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi și a evidențiat mentalitatea echipei, dar și importanța celor trei puncte obținute în Andorra. „Cred că e o victorie corectă, sunt trei puncte foarte importante pentru noi şi acum continuăm să muncim. Am mai avut ocazii şi după ce am marcat cele două goluri, două ocazii clare şi în debutul reprizei secunde. Am arătat şi puţină oboseală, dar cred că e un rezultat corect”, a spus Filipe Coelho, potrivit digisport.ro.

Vezi si:  Lucian Bute VS Denis Grachev - un nou meci de box la Montreal

Inter D’Escaldes: J. Diaz – Pochettino, A. Sanchez (Lafarge 90+1), A. Hernandez, J. Torres – V. Alonso (L. Diaby 87) – Berlanga (B. Arellano 56), P. Molina, D. Lopez (Rafinha 87), Sidibe (J. Camara 56) – Chouaib. Antrenor: Felip Ortiz. Universitatea Craiova: L. Popescu – Romanchuck, Stevanovic, Screciu – Carlos Mora, Joao Lameira (Samuel Teles 72), T. Băluţă, Bancu – Cicâldău (Băsceanu 89), Al-Hamlawi (Elisor 61), Baiaram (D. Matei 72). Antrenor: Filipe Coelho. Cartonașe galbene: D. Lopez 26 / Romanchuk. Arbitru: Christos Vergetis (Grecia).

Cezar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *