Care este rolul unei firme de arhitectură la construcția casei

Care este rolul unei firme de arhitectura la constructia casei

Dacă ai cumpărat un teren pe care vrei să construiești o casă, probabil știi deja că trebuie să iei legătura cu o firmă de arhitectură pentru realizarea proiectului. Acesta este, însă, doar unul dintre rolurile pe care aceasta le avea în construcția acesteia.

Firma de arhitectură este unul dintre cei mai importanți parteneri ai tăi de la început până la acoperiș. Iar mai jos, vei descoperi care sunt pașii în care te poate ajuta aceasta.

Firma de arhitectură va fi principalul tău consultant

Prima dată când vei lua legătura cu o firmă de arhitectură va fi pentru serviciile sale de consultanță. Deși poate ai în gând sau chiar ai așternut pe hârtie o schiță a cum vrei să arate viitoarea ta casă, ba poate ai apelat chiar la inteligența artificială pentru un proiect, acesta va fi întotdeauna îndepărtat de realitate.

Firma de arhitectură îți poate respecta dorințele în ceea ce privește aspectul și compartimentarea, însă există și reguli pe care trebuie să le respecte la crearea proiectului, multe dintre ele fiind stabilite la nivel de primărie și se regăsesc pe Certificatul de Urbanism. Așadar, primul serviciu pe care ți-l va oferi arhitectul este cel de consultanță legat de ce se poate păstra și ce nu din schița ta.

Vezi si:  Ce alegi intre tevile de cupru si cele din polipropilena?

Realizarea proiectului tehnic

Al doilea rol important al firmei de arhitectură va fi acela de a realiza proiectul tehnic al casei. Acesta trebuie să respecte atât regulile locale, cât și pe cele în construcții, deoarece va fi respectat de constructor.

Proiectul tehnic va conține toată documentația legată de:

  • arhitectura casei;
  • structura de rezistență a acesteia;
  • instalațiile sanitare, electrice și termice.

Acesta trebuie aprobat de primăria din localitatea unde vei construi casa prin eliberarea Autorizației de Construire.

Pregătirea documentelor necesare pentru construirea locuinței

Autorizația de Construire de mai sus este doar unul dintre documentele pe care trebuie să le obții pentru ridicarea unei case, deoarece sunt și altele. Din fericire, tot firma de arhitectură se ocupă de întocmirea documentației necesare pentru fiecare în parte și depunerea lor în vederea obținerii avizelor de amplasament de la distribuitorii de energie electrică, gaze naturale și apă, de exemplu.

Un alt document ce trebuie obținut este Certificatul de Urbanism, care este emis de Primărie. În funcție de anumite particularități, poate fi nevoie și de alte acte, precum Certificatul de Desființare a corpurilor aflate deja pe proprietate, în cazul în care vrei să demolezi o casă veche, cum se întâmplă adesea în cazul proprietăților moștenite.

Vezi si:  Ce radiatoare sunt mai eficiente?

Monitorizarea șantierului

Odată depășită faza documentației, arhitectul care s-a ocupat de proiect poate face vizite pe șantier pentru a se asigura că acesta este respectat. De asemenea, el trebuie să fie și la dispoziția dirigintelui de șantier, în cazul în care întâmpină probleme în faza de construire, astfel încât să le corecteze.

Deși pare unul singur, o firmă de arhitectură are mai multe roluri in ridicarea unei case. Așadar, atunci când o alegi, asigură-te că rezonezi cu arhitectul cu care vei lucra câteva luni bune, poate, până este construită casa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *