În județul Brașov, 335 de sesizări privind dispariția minorilor au fost înregistrate în 2025. Conform răspunsului transmis de IPJ Brașov publicației Transilvania365, 330 dintre acestea au fost soluționate. Totuși, 5 cazuri rămân nesoluționate, iar întrebarea care se ridică este: unde sunt acești copii? De ce nu mai pot fi găsiți? Într-o țară în care sistemul de protecție a copilului este considerat deficitar, se confruntă cu probleme de personal, resurse și monitorizare, multe cazuri de dispariție se închid înainte de a fi complet investigate. Dar, totuși, ce se întâmplă cu copiii care nu se întorc acasă, iar familia nu mai știe nimic despre ei?
Dispariția copiilor nu începe întotdeauna cu o sesizare la Poliție
Dispariția unui copil nu începe întotdeauna în ziua în care familia sună la Poliție. Uneori, povestea începe mult mai devreme, într-o casă în care scandalurile sunt la ordinea zilei, într-o familie în care lipsurile și neglijarea au devenit normalitate, sau într-un mediu în care copilul nu se simte în siguranță. Unii adolescenți pleacă după conflicte cu părinții, alții fug de violență, iar alții încearcă să găsească altă viață, mai bună, în altă parte. Există și riscul ca persoane care le cunosc vulnerabilitățile să profite de ele. Nu putem presupune că acestea sunt cauzele disparițiilor înregistrate la Brașov, dar nici nu putem vorbi serios despre protecția copiilor fără să luăm în calcul realitățile care îi pot împinge să plece.
Fiecare caz are propria poveste, dar dincolo de asta, cel mai important este ce se întâmplă cu acei copii care nu se întorc sau despre care nimeni nu mai știe nimic. Există și cazuri de minori care pleacă din familii fără probleme, așa că nu trebuie generalizat. Totuși, într-un mediu în care sistemul de protecție este subdimensionat, lipsa de resurse și de personal poate duce la întârzieri în investigație, iar uneori, copiii dispar pur și simplu din evidențele oficiale, fără a fi găsiți.
Probleme de evidențiere și lipsă de sancțiuni
Polițiștii atrag atenția și asupra unei probleme care poate menține neactualizate evidențele: unii copii se întorc acasă, dar familia nu anunță Poliția. „De multe ori cei dispăruți se întorc acasă, dar familia nu anunță Poliția și el figurează în continuare tot ca dispărut, au fost multe cazuri de acest tip. Nici legal nu primește familia amendă sau ceva că nu anunță, adică nu există o sancțiune împotriva lor”, explică un reprezentant al IPJ Brașov. Este o explicație care arată de ce statutul din evidențe nu reflectă întotdeauna situația reală.
În plus, lipsa de sancțiuni pentru familiile care nu anunță Poliția poate duce la o situație în care copiii se întorc acasă, dar nu sunt reevidențiați oficial. Astfel, în evidențe, rămân marcați ca dispăruți, chiar dacă nu mai există niciun risc. Acest lucru poate duce la o imagine greșită a realității, iar copiii care se întorc acasă pot fi considerați dispăruți, fără a fi investigați în mod corespunzător.
La nivel național, dispariția minorilor este un fenomen frecvent
La nivel național, cele 10.149 de sesizări privind dispariția minorilor înregistrate în 2025, potrivit datelor atribuite IGPR, înseamnă aproximativ 28 de sesizări pe zi. Aceste cifre arată cât de frecvent se întâmplă dispariția unui copil și cât de multe cazuri trebuie investigate în mod corespunzător. Totuși, nu toate aceste sesizări conduc la o rezolvare clară a situației, iar unele rămân deschise, fără a fi găsite soluții.
Problema este că găsirea copilului și rezolvarea motivului pentru care a plecat sunt două lucruri diferite. Dacă un minor fuge din cauza violenței, întoarcerea lui în același mediu nu înlătură riscul. Dacă pleacă pentru că familia trăiește în condiții precare, simpla consemnare a revenirii nu rezolvă lipsurile. Dacă ajunge să muncească departe de casă, ori este atras de promisiuni făcute de persoane care profită de vulnerabilitatea lui, situația cere verificări și protecție, nu doar închiderea unei lucrări.
Copiii nu dispar doar din evidențele Poliției. Uneori, dispariția lor scoate la iveală probleme pe care adulții nu le-au văzut, nu le-au înțeles sau nu au intervenit la timp să le rezolve. De aceea, o statistică nu este suficientă. Este nevoie de date clare despre fiecare caz, de colaborare între Poliție și serviciile de protecție a copilului și de atenție reală față de minorii care pleacă în mod repetat. Pentru că un copil găsit poate fi încă un copil aflat în pericol, iar unul care figurează în continuare dispărut nu trebuie să devină doar un număr într-un raport.
B. Zamfir
