reallydiamond.com is an easy and enjoyable activity for crafters young and old.

Liderul al-Qaida a fost ucis de americani | 6pm.ro

Liderul al-Qaida a fost ucis de americani

Publicat in August 2, 2022   ·   Fara comentarii

Preşedintele american, Joe Biden, a anunţat luni în direct la televiziune moartea liderului Al-Qaida, egipteanul Ayman al-Zawahiri, ucis în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în Afganistan printr-o lovitură cu dronă, o noua lovitură pentru organizaţia teroristă, comentează AFP.

“Sâmbătă, la ordinul meu, Statele Unite au efectuat o lovitură aeriană asupra Kabulului, în Afganistan, care l-a ucis pe emirul Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri”, a spus el într-un scurt discurs de la Casa Albă.

“S-a făcut dreptate şi acest lider terorist nu mai este”, a adăugat Joe Biden.

Zawahiri a fost unul dintre cei mai căutaţi terorişti din lume, iar Statele Unite au promis 25 de milioane de dolari pentru orice informaţie care permitea să fie găsit. El a preluat conducerea nebuloasei jihadiste în 2011, după moartea lui Osama bin Laden, ucis de un comando american în Pakistan.

De negăsit de mai bine de zece ani, el era considerat unul dintre creierele atentatelor de la 11 septembrie care au făcut aproape 3.000 de morţi în Statele Unite.

Moartea sa va permite familiilor victimelor ucise la 11 septembrie 2001 în turnurile gemene ale World Trade Center, din New York, şi la sediul Pentagonului, lângă Washington, “să întoarcă pagina”, a declarat preşedintele democrat.

Atacul cu dronă a fost efectuat folosind două rachete Hellfire şi fără nicio prezenţă militară americană la sol, a precizat un responsabil american, dovadă, în opinia sa, a capacităţii Statelor Unite de “a identifica şi localiza chiar şi cei mai căutaţi terorişti din lume şi de a lua măsuri pentru a-i elimina”.

Ayman al-Zawahiri a fost reperat “în mai multe rânduri şi pentru o perioadă lungă de timp pe balconul unde a fost lovit în cele din urmă” de lovitură din capitala afgană, a adăugat el.

În weekend, ministrul afgan de interne a dezminţit informaţiile despre o lovitură cu dronă în Kabul, spunând AFP că o rachetă a lovit “o casă goală” din capitală.

Într-o comunicat postat luni pe Twitter înainte de intervenţia lui Joe Biden, purtătorul de cuvânt al talibanilor a recunoscut însă existenţa unui “atac aerian”, atribuit unei “drone americane”.

 

Nu intelegi vreun cuvant din articol? Cauta definitia lui in dictionarul DexOnline.Net

Daca sunteti de acord cu cele scrise sau daca v-a placut articolul, il puteti distribui folosind butoanele de mai jos. O opinie personala asupra articolului ar ajuta comunitatea. Multumim!

Spune-ne parerea ta despre acest subiect!




Important pentru soferi
Cautari populare
Parteneri:

Arhiva stiri