reallydiamond.com is an easy and enjoyable activity for crafters young and old.

Kiril, scos de pe lista "neagră" | 6pm.ro

Kiril, scos de pe lista „neagră”

Publicat in June 2, 2022   ·   Fara comentarii

Reprezentanţii celor 27 de ţări membre ale Uniunii Europene (UE) au aprobat joi un al 6-lea pachet de sancţiuni împotriva Moscovei, care include un embargo petrolier cu anumite scutiri, dar nu prevede înscrierea şefului Bisericii Ortodoxe Ruse pe lista neagră a celor vizaţi de sancţiuni, informează surse diplomatice citate de AFP şi dpa.

Textul, care a fost convenit în cadrul unei întâlniri a ambasadorilor UE din Luxemburg, trebuie să primească acum acordul scris al fiecărui stat membru în vederea publicării sale, vineri, în Jurnalul Oficial, pentru a permite intrarea în vigoare a măsurilor, a precizat preşedinţia franceză a Consiliului UE.

Comisia Europeană a propus includerea pe lista persoanelor sancţionate, cu îngheţarea averilor şi o interdicţie de intrare în UE, a patriarhului Kirill, pentru susţinerea ofensivei ruse, dar Ungaria s-a opus, estimând că este vorba despre o atingere adusă libertăţii religioase.

Budapesta a blocat, de asemenea, un embargo total asupra petrolului rusesc. Sancţiunile UE trebuie adoptate în unanimitate.

În cursul unui summit care a avut loc luni la Bruxelles, şefii de stat şi de guvern ai ţărilor din UE au ajuns în cele din urmă la un acord care ar trebui să ducă la reducerea cu 90% a importurilor de petrol rusesc până la sfârşitul anului, pentru a reduce substanţial mijloacele de finanţare a războiul declanşat de Moscova în Ucraina.

Acordul prevede o oprire progresivă a importurilor de petrol rusesc transportat naval, respectiv două treimi din achiziţiile europene. Pentru a elimina blocajul Budapestei, o scutire provizorie a fost prevăzută pentru petrolul transportat prin oleoduct, ceea ce priveşte Ungaria, Slovacia şi Republica Cehă.

În condiţiile în care Germania şi Polonia s-au angajat la rândul lor să pună capăt importurilor prin oleoductul Drujba până la sfârşitul anului, în total 90% din exporturile de petrol rusesc către Europa ar trebui să fie oprite până la sfârşitul anului.

După negocieri care au durat o lună de zile, noul pachet de sancţiuni prevede, de asemenea, extinderea listei negre a UE cu circa 60 de persoane, între care numeroşi militari ruşi suspectaţi de “crime de război” la Bucea, membri ai familiei purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, dar şi fosta gimnastă rusă Alina Kabaeva. Anumite media şi opozanţi susţin că aceasta are de ani de zile o relaţie cu Vladimir Putin, ceea ce liderul rus a dezminţit în 2008.

Nu intelegi vreun cuvant din articol? Cauta definitia lui in dictionarul DexOnline.Net

Daca sunteti de acord cu cele scrise sau daca v-a placut articolul, il puteti distribui folosind butoanele de mai jos. O opinie personala asupra articolului ar ajuta comunitatea. Multumim!

Spune-ne parerea ta despre acest subiect!




Important pentru soferi
Cautari populare
Parteneri:

Arhiva stiri