Ajutor american pentru sinistrații cutremurului din Turcia și Siria

Statele Unite vor oferi ajutor de 85 de milioane de dolari Turciei şi Siriei, a anunţat joi Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID), după cutremurul devastator care a lovit luni cele două ţări, notează AFP.

USAID a subliniat într-un comunicat că finanţarea va fi plătită unor parteneri de pe teren „pentru a oferi asistenţă de urgenţă necesară la milioane de oameni”, în special alimente şi îngrijire medicală.

Ajutorul ar urma, de asemenea, să ajute la aprovizionarea cu apă potabilă şi să prevină răspândirea bolilor, a informat agenţia.

Anunţul intervine după o discuţie telefonică în cursul zilei între şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, şi omologul său turc, Mevlut Cavusoglu, pentru a analiza nevoile acestui aliat, membru al NATO.

„Suntem mândri să ne alăturăm campaniei globale de ajutorare a Turciei, după ce Turcia a trimis atât de des experţii săi în ajutor în atâtea ţări în trecut”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Statele Unite au trimis deja echipe de salvare în Turcia şi au furnizat ciocane pneumatice, generatoare de energie, sisteme de purificare a apei şi elicoptere, potrivit unor responsabili.

Vezi si:  Cea mai bogata femeie din lume

USAID a precizat că echipele de salvare îşi concentrează eforturile asupra oraşului Adiyaman, lovit grav de cutremur, căutând supravieţuitori cu ajutorul câinilor câini, camerelor video şi dispozitivelor de ascultare.

Din cauza avarierii drumurilor şi podurilor, Pentagonul a trimis elicoptere Black Hawk şi Chinook pentru a transfera provizii, a adăugat USAID.

Ajutorul în Siria trece prin parteneri locali, Statele Unite refuzând orice contact cu preşedintele sirian Bashar al-Assad, din cauza reprimării de către acesta a mişcării populare împotriva regimului, care a degenerat în război civil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *