reallydiamond.com is an easy and enjoyable activity for crafters young and old.

A fost descoperită o planetă care seamănă cu o minge de rugby | 6pm.ro

A fost descoperită o planetă care seamănă cu o minge de rugby

Publicat in January 12, 2022   ·   Fara comentarii

Telescopul spaţial Cheops, specializat în detectarea exoplanetelor, le-a permis astronomilor să observe pentru prima dată deformarea unei planete – care seamănă cu o minge de rugby – cauzată de efectul de atracţie generat de steaua în jurul căreia orbitează, informează AFP.

Acea exoplanetă, denumită WASP-103b, se află în constelaţia Hercule, la o distanţă de aproximativ 1.800 de ani-lumină de Sistemul Solar.

Astronomii dintr-o echipă coordonată de astrofiziciana portugheză Susana Barros, de la Universitatea din Porto, căutau o planetă extrem de deformată din cauza proximităţii în raport cu steaua sa, a explicat Jacques Laskar, coautor al studiului publicat marţi în revista ştiinţifică Astronomy & Astrophysics.

“Voiam să ştim dacă putem să detectăm forma unei planete observând curba ei de tranzit”, adică variaţia de luminozitate a unei stele care se produce atunci când o exoplanetă trece prin faţa ei, a declarat acelaşi astrofizician de la Observatorul Paris-PSL. “Ideea este că atunci când o planetă precum o minge de rugby sau o planetă ca o minge de fotbal trece prin faţa unei stele, nu se obţine aceeaşi curbă de tranzit”, a adăugat el.

Deformarea planetei le va oferi oamenilor de ştiinţă şi informaţii despre structura sa internă, telurică sau gazoasă. “Deoarece rezistenţa unui material la deformare depinde de compoziţia lui”, a precizat Susana Barros, într-un comunicat publicat de Agenţia Spaţială Europeană (ESA).

Pentru a fi foarte deformată, o planetă trebuie să se afle foarte aproape de steaua sa, pentru a suporta un puternic efect de atracţie, denumit forţă mareică. Este vorba despre aceeaşi forţă pe care o exercită Luna – şi Soarele, într-o mai mică măsură – asupra Terrei, deformând periodic planeta noastră cu câţiva zeci de centimetri. De aici şi celebra formă de “cartof” pe care o are Pământul.

Nu intelegi vreun cuvant din articol? Cauta definitia lui in dictionarul DexOnline.Net

Daca sunteti de acord cu cele scrise sau daca v-a placut articolul, il puteti distribui folosind butoanele de mai jos. O opinie personala asupra articolului ar ajuta comunitatea. Multumim!

Spune-ne parerea ta despre acest subiect!




Important pentru soferi
Cautari populare
Parteneri:

Arhiva stiri