România devine focar energetic european – ce se discută la RIEC 2026

România devine focar energetic european - ce se discută la RIEC 2026

Adaugă 6pm.ro ca sursă preferată în Google

La București, marți, s-a desfășurat cea de-a VIII-a ediție a Romanian International Energy Conference (RIEC) 2026, eveniment organizat de Federația Patronală a Energiei (FPE). Evenimentul a adunat lideri ai industriei energetice, reprezentanți ai autorităților naționale și europene, experți și specialiști din domeniu, care au discutat despre provocările și oportunitățile din sectorul energetic. Conferința a avut ca temă principală „Fields of Power | Mapping the New Energy Frontiers”, oferind un cadru de dialog asupra transformărilor din sectorul energetic, a securității aprovizionării, a competitivității economice și a tranziției energetice, cu accent pe evoluțiile din Europa și din regiunea Europei Centrale și de Est.

Resursele energetice din Marea Neagră și provocările sectorului

În deschiderea evenimentului, Franck Neel, președintele Federației Patronale a Energiei, a subliniat importanța resurselor energetice care urmează să intre pe piață, inclusiv gazele naturale din Marea Neagră. El a menționat că sectorul energetic se confruntă cu provocări semnificative, care afectează dezvoltarea acestuia. Neel a declarat că este esențial să se concentreze pe modul în care pot fi accelerate proiectele energetice și cum pot fi aduse mai rapid noi capacități pe piață. Federația Patronală a Energiei lucrează în această direcție împreună cu membrii săi și cu diferiți actori relevanți, pentru a grăbi ritmul de implementare și a pune mai repede resursele la dispoziția pieței.

Vezi si:  Fost jucator FCSB a fost batut de rapidisti in Crangasi

Ministrul Energiei: producția de energie electrică și gaze este esențială pentru sezonul rece

Dumitru Chisăliță, ministrul Energiei, a evidențiat provocările cu care se confruntă România în contextul apropierii sezonului rece, al evoluțiilor regionale și internaționale de pe piețele energetice și al presiunilor asupra prețurilor. El a subliniat importanța creșterii producției de energie, atât electrică, cât și de gaze naturale, pentru a răspunde cererii și pentru a influența evoluțiile în ceea ce privește prețurile pe această piață. „Este foarte important să înțelegem că avem nevoie de mai multă producție de energie, atât electrică, cât și de gaze naturale, pentru a răspunde cererii și de aici și evoluțiile în ceea ce privește prețurile pe această piață. Cred că este foarte important ca ceea ce facem, în final, să se regăsească atât la nivelul modului în care persoanele, familiile din România își desfășoară activitatea. Este important să existe energie, această continuitate în alimentarea cu energie, dar să existe și o suportabilitate a prețului”, a declarat Chisăliță.

Vezi si:  Romania a ajuns in finala Europenelor la tenis de masa pe echipe

Ministrul Apărării: energia este esențială pentru securitatea națională și competitivitatea economică

Radu Oprea, ministrul Apărării Naționale, a evidențiat rolul strategic al energiei atât pentru securitatea națională, cât și pentru funcționarea și competitivitatea economiei. El a subliniat importanța protejării investițiilor și infrastructurii energetice din Marea Neagră, precum și legătura dintre disponibilitatea energiei la costuri competitive și capacitatea industriei europene de a se dezvolta. „Lipsa de competitivitate a economiei și industriilor europene vine și din costul ridicat al energiei electrice. În același timp, din perspectiva apărării naționale, energia înseamnă și logistică: este felul în care reușim să ținem în mișcare întotdeauna, toate armele care sunt prezente azi în MAPN. Faptul că se discută despre sistemul de conducte NATO și de dezvoltarea lor este iar un aspect unde împreună cu industria vom putea lucra. Înseamnă, dacă vreți, o piață nouă pentru domniile voastre. Noi contăm pe sprijinul pe care ni l-ați acordat întotdeauna. Reciproc și noi suntem alături de dumneavoastră acordând acel sprijin astfel încât investițiile în Marea Neagră, investițiile în energia românească să poată continua”, a declarat Radu Oprea.

Vezi si:  Remy Bonjasky se lupta la Mamaia

Cosmin L.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *